Au trecut 2 ani întregi de când nu am mai scris pe acest blog, expirase și domeniul…totul este atât de diferit acum, dar totuși și la fel.
Haideți să vă povestesc ce s-a mai întâmplat în viața mea de când ne-am văzut ultima dată.
Vă spuneam în articolul despre absolvire că nu știu ce să fac cu viața mea, ce urmează, îmi era aproape frică de ce mă așteaptă.
Mi-am găsit calea profesională
Încă de când sunt mică eu am știut că îmi doresc să am ceva al meu. Ideea asta s-a tot modificat de-a lungul anilor, dar iată că a reușit să se materializeze în ceva concret în toamna anului 2022: așa a pornit Remembrance.ro când random, într-o zi de vară, am ajuns să fac niște designuri pentru invitații de nuntă.
Primele luni nu am avut aproape nici o vânzare, dar cu ajutorul și suportul celor dragi, nu m-am dat bătută și am continuat să lupt pentru visul meu.
Totul s-a schimbat când, într-o zi, norocul a dat peste mine și un videoclip cu un model nou de invitație a devenit viral: peste 500k de vizualizări numără în momentul acesta, vă dați seama?
Atunci am început să am comenzi și să cresc.
M-am mutat înapoi acasă
Deși mă jurasem cu mâna pe inimă că nu o să mă mai întorc niciodată acasă, în satul de unde am vrut atât de mult să plec, iată că prioritățile noastre, odată cu creșterea în ani, se schimbă.
Așa că mi-am făcut frumos băgăjelul și am venit înapoi acasa.
De ce, poate vă întrebați? Pentru a-mi putea dezvolta afacerea.
Eram prea la început pentru a-mi putea permite o chirie separată în Cluj, iar în apartamentul pe care îl aveam nu era suficient loc pentru a lucra.
Venind acasă am putut să mă extind, să am chiar un birou separat și să achiziționez mai multă aparatură.
Am pierdut multe
Am plâns de tare multe ori până la epuizare în perioada asta, probabil o să mai plâng și de acum înainte pentru tot restul vieții, pentru că așa sunt eu: o persoană care nu se mulțumește cu puțin și care întotdeauna o să ceară mai mult de la ea și într-adevăr de multe ori e tare epuizant să nu fii mulțumit niciodată.
Însă, am învățat și că poți să-ți dorești mai mult fără să dai cu tine de pământ.
Nu pot spune că am fost cea mai fericită în acest doi ani. Am avut momente în care am crezut că sunt, că în sfârșit e gata suferința și apoi a revenit din nou.
Pentru că așa e normal.
Pentru bunăstarea noastră de ființe efemere doar în treacăt pe acest Pământ, trebuie să înțelegem că și suferința face parte din pachetul de simțiri prin care un om trebuie să treacă.
Niciodată nu regreta dacă ai pierdut ceva, înseamnă că acel lucru/ persoană nu era destinat/ă ție.
Am pierdut clipe, momente, prieteni, amintiri.
Dar trebuie să mergem înainte întotdeauna și să privim cu speranță la ce urmează și să primim.
Pierdem multe în viața asta, dar pentru fiecare lucru pierdut căștigăm alte 100, doar trebuie să fim capabili să le vedem.
Am descoperit ce vreau...sau nu
Cred că pentru foarte mult timp am încercat să mă conformez unor norme ale societății care păreau mai populare la perioada aia.
Sau poate pur și simplu am crescut.
Cert este că deodată din fata career-focused care nu vedea altceva decât muncă, am intrat pe o zonă mult mai soft, o zonă neexplorată de mine până atunci.
De le a-mi dori o familie și o viață simplă până la dorința unei case și a unei ferme în munți.
EU. Aia care spunea că abia așteaptă să scape de la țară.
Dintr-un om care nu știa cum să evite feminitatea, am ajuns să mă scald în ea. Știți culoarea roz? Este peste tot în viața mea, până și firma mea este roz, pereții sunt roz și cu siguranță și hainele.
De ce? Pentru că să-ți placă lucrurile astea nu fac din tine o femeie de o calitate mai slabă, nu-ți fură din valoare și cu siguranță nu te dă în spate 100 de ani.
Sunt moale, sunt dulce, sunt caldă și pot în același timp să fiu impunătoare, puternică și de success.
Am lăsat scuzele deoparte
Așa de mult timp am stat plângându-mi de milă, încât am uitat că nu se schimbă nimic dacă doar plângi și nu faci acțiuni concrete.
Cred că cea mai bună alegere pe care am făcut-o pentru dezvoltarea mea a fost să încep terapia cu un psihoterapeut anul trecut în vară. Momentan fac terapie centrată pe persoană și mă ajută foarte mult.
Adevărat, terapia costă, dar sincer cam toată lumea cu câștiguri medii își permite. În schimb eu ce făceam de banii pe care acum îi investesc în mine? Comandam haine și speram ca zbuciumul din mine să se rezolve cu ele.
Ei bine, nu funcționează, terapia funcționează, vorbitul despre problemele tale funcționează.
Nu vă imaginați că am făcut alegerea asta de bunăvoie, nu, nu, nu. Am așteptat să mă îmbolnăvesc de stres ca să îmi dau seama că dacă nu schimb ceva nu prind vârsta de 30 de ani și deși cam toată adolescența eu am zis că o să mor tânără, acum aș vrea să am familia mea și să-mi văd copiii crescând.
Așa că…nu ne mai scuzăm că suntem cum suntem, nimeni nu e perfect desigur, dar măcar poți fi mai împăcat cu tine însuți dacă știi că zilnic faci acțiuni concrete pentru a deveni un om mai bun.
Nu îmi mai este rușine de emoțiile mele, nu vreau să-mi mai fie frică să exprim ce simt sau să mă ascund într-o cameră să sufăr singură.
Life is great
Poate cea mai importantă realizare este că, deși nu am tot ce îmi doresc chiar acum, deși poate sufăr sau sunt tristă, viața merită trăită.
După fiecare moment în care am fost foarte foarte jos Universul a venit la mine și m-a ridicat atât de departe de nici nu-și putea închipui imaginația mea.
Poate pentru unii nu am obținut cine știe ce în anii ăștia, dar pe mine nu mă interesează. Singura cu care sunt în competiție sunt eu cea de ieri și atâta timp cât eu cea de mâine este mai bună chiar și cu 0.1% înseamnă că am câștigat!
V-am pupat!
Cu drag,
Ema.
